Faptul că Alessandro #SafinaIubesteClujul e stabilit deja. Anul acesta, însă, va urca pe scenă într-o zi cu totul specială pentru toți îndrăgostiții, chiar pe 14 februarie, la BT Arena. Acesta este cadoul pe care îl oferă unul dintre cei mai îndrăgiți tenori din lume miilor de admiratori din Cluj.
Surpriza cea mai mare a serii va fi că șarmantul tenor italian îi va dedica o melodie unei singure admiratoare, care va putea urca pe scenă alături de el chiar de Ziua Îndrăgostiților. Detaliile concursului sunt pe pagina de Facebook a evenimentului.
Acompaniat de orchestra Operei Naționale Române din Cluj și alături de un număr impresionant de instrumentiști veniți special din Italia, sub bagheta noncoformistului geniu Lorenzo Passerini, concertul lui Alessandro Safina se anunță a fi unul cu adevărat grandios. Spectacolul „Canzoni D’Amore”! va cuprinde peste 20 de piese, printre care și cel mai recent single, Mare Mare, alte piese de succes ale sale, dar și coveruri internaționale.
Preferatul Reginei
Alessandro Safina nu este numai unul dintre artiștii preferați ai publicului român. A fost numit și tenorul preferat al Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, după o reprezentație de excepție susținută în fața Majestății Sale și a unor nume colosale ale muzicii pop-rock mondiale, precum Cher și Sir Elton John. Suverana i-a acordat onoarea de a interpreta, la Royal Variety Show din 2011, compoziția Music of the Night de Andrew Lloyd Weber.
Cu o carieră extraordinară în domeniul operei și cu abilitatea sa unică de a combina stilul clasic cu cel pop (este în top 3 ”tenori pop opera”), Alessandro Safina a concertat cu casa închisă pe cele mai importante scene ale lumii și a colaborat cu numeroși artiști internaționali, printre care: Elton John, Carlos Santana, Rod Stewart, Miriam Stockley, Sarah Brightman, José Carreras sau Mario Frangoulis.
Duete de legendă
De altfel, colaborările cu marii artiști contemporani s-au materializat de curând prin două piese înregistrate alături de două dintre numele importante ale scenei mondiale: Sumi Jo și legendara Gianna Nannini. Duetul alături de artista sud-coreeană este unul inedit, cei doi combinând două arii din opere diferite ale lui Georges Bizet pentru a obține o melodie cu totul și cu totul specială, Fiore. Duetul cu Gianna Nannini va fi disponibil publicului din toată lumea în curând.
După Cluj, „Canzoni D’Amore” ajunge la București, pe 17 februarie. Este este cel de-al cincilea concert pe care Alessandro Safina îl susține în Capitală și al doilea la Cluj. De asemenea, el a mai fost prezent de două ori și la Alba-Iulia. În România a mai cântat alături de Andrea Bocelli, Gheorghe Zamfir și de Loredana. A participat și la Vocea României, în 2017, ca invitat special în Finală, unde a cântat alături de concurenta Loredanei, Zsuzsana Cerveni.
Biletele pentru concertul Alessandro Safina sunt disponibile atât online, pe site-ul Eventim, precum și în magazinele partenere: Orange, Vodafone, Germanos, Librăriile Cărturești și Humanitas, magazinele Carrefour, benzinăriile OMV, în Oficiile Poștei Române și în magazinele Inmedio.