Zâmbetul este una dintre cele mai bune forme de reprezentare a bucuriei. Un zâmbet frumos este ca o carte de vizită.
Cu toții vrem să avem un zâmbet cât mai strălucitor, dar câți dintre noi respectăm întocmai indicațiile și recomandările specialiștilor în îngrijirea orală? Ar trebui să o facem, pentru că e spre binele nostru. Dacă însă ați ajuns într-un punct în care aveți probleme grave cu dantura și vreți să vă refaceți zâmbetul, nu vă faceți griji! Există soluții la îndemână.
Care este durata de viață a implantului dentar?
Un prim aspect care poate face dintr-un implant dentar o investiție foarte bună este faptul că durata de viață este de până la 20 de ani. Acest lucru presupune, bineînțeles, o igienă orală corespunzătoare, dar mai ține și de alți factori proprii anumitor persoane. În orice caz, durata de viață a unui implant dentar este mare, iar dacă sunt respectate recomandările medicului durata poate crește. Exact ca în cazul unui aparat dentar, implantul trebuie îngrijit permanent prin periaj și folosirea aței dentare.
Care sunt etapele unui implant dentar?
Etapele inserării unui implant dentar pot fi împărțite în două: etapa chirurgicală și etapa protetică. În prima etapă, cea chirurgicală, se realizează introducerea implantului în os, creându-se o rădăcină artificială. Timpul de integrare al acestei rădăcini în os diferă în funcție de pacient, dar poate dura undeva între 1-3 luni.
A doua etapă presupune descoperirea implantului și realizarea lucrării propriu-zise pe care pacientul o va avea în interiorul gurii. Această etapă durează aproximativ o lună.
Există situații în care tot tratamentul se poate realiza într-o singură ședință. Totuși, acest lucru este posibil doar în anumite cazuri pe care medicul le va expune pacientului.
Cât de dureroasă este intervenția?
Spre surprinderea dumneavoastră, ar trebui să știți că, deși este o intervenție chirurgicală, aceasta nu este dureroasă. În primul rând, totul se va desfășura sub anestezie locală. Tipul acesta de anestezie îi oferă medicului oportunitatea de a discuta cu pacientul chiar în timpul intervenției. Sunt situații când anestezia se poate administra intravenos, asta în cazurile când pacienții prezintă semne de anxietate sau intervenția este mai invazivă și mai complexă. Anestezia generală reprezintă o soluție excepțională, folosită doar în anumite cazuri particulare.
Ca durată de timp, operația se încadrează în intervalul 45 de minute – câteva ore. Totul ține de complexitate și de numărul de implanturi ce trebuie inserate.