Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj continuă să susțină, și la această ediție, consolidarea legăturii dintre teatru și film. Patru spectacole amuzante și efervescente vor putea fi văzute, în premieră la Cluj, pe durata festivalului.
Organizatorii au invitat doi dintre cei mai inventivi și perseverenți tineri creatori de teatru românesc, Radu Iacoban și Bogdan Sărătean, să își aducă spectacolele de comedie la Cluj.
Radu Iacoban,unul dintre tinerii actori ce a avut șansa de a juca și în filme și în câte zece spectacole de teatru în aceeași perioadă, s-a ambiționat să-și creeze un palmares dramaturgic de șapte texte, pe care le-a regizat și produs. Spectacolele puse de el în pagină se joacă la Teatrul Național București, Teatrul Mic, Teatrul de Comedie și au fost invitate în Festivalul Național de Teatru, Festivalul Dramaturgiei Românești, Festivalul de Teatru Nou sau Festivalul „Pledez pentru Tineri”.
„Politik.on”, cea mai proaspătă piesă semnată de Radu Iacoban, va fi jucată la Comedy Cluj duminică, 23 octombrie, de la ora 19:30, în Sala-Studio Euforion a Teatrului Național Cluj-Napoca (TNC). „Politik.on” oferă o perspectivă grotescă despre culisele jocurilor care se fac în timpul unei campanii electorale, o combinație de „House of Cards”, cu umorul din „Veep”, în care Lucian Iftimie joacă rolul unui candidat avid de putere, iar Ionuţ Grama, Andreea Vasile și Letiţia Vlădescu sunt manipulatorii profesioniști.
Proiect câștigător în 2015 la concursul COMEDIA ȚINE LA TINEri, „Emancipare” este a doua propunere a regizorului Radu Iacoban în programul Comedy Cluj. „Comedie pe muchie de cuțit despre ultimele clipociri ale adolescenței”, cum o numește autorul, „Emancipare” se va juca la Sala-Studio Euforion,marți, 25 octombrie, de la ora 19:30.
Joi, 27 octombrie, de la ora 19:30, când gândul zboară la week-end, Comedy Cluj propune „After Hours”, spectacol creat de Radu Iacoban pornind de la începutul unui banc: „Doi tipi intră într-un bar…”. Protagoniști sunt actorii Cătălin Babliuc, Conrad Mericoffer și Anghel Damian (pe cel din urmă probabil l-ați reținut drept fiul din „Roxanne”, film produs de cunoscuta Ada Solomon). „After Hours” are loc la propriu și la figurat după orele de program, într-un „no man’s land al necomunicării”, unde cu cât se vorbește mai mult despre politică, bani, femei și mașini, cu atât singurătatea fiecăruia se insinuează mai adânc.
Contrar zicalei „Nimeni nu-i profet în țara lui!”, sibianul Bogdan Sărătean a făcut o regulă din spectacolele-lectură în orașul natal și a fost distins cu premiul special „Virgil Flonda“ la Gala Aniversară a celei de XX-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În plus, a contribuit substanțial la Festivalul 25 De Ore De Teatru Non Stop de la Sibiu și la apariția comunității „Teatrul de cartier”. În programul Comedy Cluj, Sărătean va aduce, luni, 24 octombrie, de la ora 19:30, spectacolul „Orb de mină”. Textul scris de Csaba Székely tratează cu haz teme dificile: xenofobie și prejudecată, vină și singurătate și chiar simposibila mântuire. Piesa e îmbibată de umor și-i determină pe spectatori să râdă în hohote ca la cea mai veselă comedie bulevardieră. În distribuţie: Mihai Coman, Emöke Boldizsár, Codruța Vasiu, Iulia Popa, Pali Vecsei, Cristian Stanca.
Bilete pentru toate proiecțiile și piesele de teatru din cadrul Comedy Cluj #8 pot fi achiziționat online pe www.eventbook.ro
Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj are loc la Cluj-Napoca în perioada 21-30 octombrie 2016 și este organizat de Fundația Europeană pentru Cultură Urbană, cu sprijinul Banca Transilvania și Centrul Național al Cinematografiei.
Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj se va desfășurala Cluj-Napoca, în perioada 21-30 octombrie 2016. Filmele vor putea fi vizionate în 4 locații: Cinema „Florin Piersic”, Cinema „Victoria”, Cinema City – Iulius Mall și Cinema Dacia. Proiecții speciale vor avea loc și în Studio 26.