”Tu, fată dragă, pari să trăiești în ceva roman rusesc.”
”Trăiesc în Cluj, dragă Miha. Mai fain ca orice roman rusesc.”
Nu de puține ori mi-am auzit de la Miha, prietenă-bucată-din-sufletul-meu-genul-pe-care-nu-l-cauți-ci-îl-găsești-o-dată-și-bine-în-viață, care trăiește pe meleaguri olandeze de ceva vreme, că trăiesc scene rupte din romane rusești. Eu cred că e ceva cu orașul ăsta. Oriunde întorc capul, este nevoie doar să observ. Poveștile sunt la tot pasul. Spre exemplu ieri dimineață.
Am norocul să merg spre lucru, zi de zi, pe străduța mea preferată din Cluj. Cea care începe pe Memorandumului și se termină în Piața Muzeului. Acolo unde se întâmplă adesea să se desfășoare câte-un târg de-un fel sau altul. Am declarat-o străduța mea preferată din Cluj în săptămâna trei a primului an de facultate. Cu aplomb și cu aroganța specifică celor 19 ani de viață și a sentimentului că lumea întreagă îmi aparține. Au trecut 10 ani de atunci și rămâne străduța mea preferată. A mea și a multor alți clujeni, probabil.
Se întâmplă uneori ca pe această străduță să se întâlnească personaje absolut fascinante. Aici am întâlnit acum 2 ani fata cu eșarfă roșie și păr creț, de care m-aș fi putut atât de ușor îndrăgosti. Tot aici, vinde, destul de des, în spatele unei tarabe din lemn, produse hand-made, o tanti la vreo 50 de ani, cu păr alb și zâmbet larg. Poartă adesea câte o vestă groasă care te duce cu gândul la bunica. Orice bunică. Multe dintre bunici. În aceeași zi cu ea, în aceeași zi cu mine, la capătul aceleiași străduțe, un tânăr brunet și arătos cântă la vioară de umple de nostalgie întreaga Piață a Muzeului (nu există bani pe care îi poți da la schimb pentru așa ceva, apropos). Dar străduța asta a mea nu este populată numai de personaje boeme precum cele descrise mai sus. Pe aceeași străduță apare ocazional un bărbat la vreo 45 de ani, într-un scaun cu rotile, nemâncat, nespălat și cu siguranță ne-îndrăgit realmente de cineva de multă vreme. Nimic boem aici. Dar perfect real.
Acuma, personaje pline de viață, cu bune și cu rele, se pot găsi la tot pasul, dacă ne uităm cu atenție. Povestea apare odată cu interacțiunea dintre ele. Acolo intervine frumusețea ruptă din romane rusești.
Tanti-hand-made către Nenea-n-scaun-cu-rotile:
”Hai măi, lasă-mă să-ți cumpăr niște pufuleți din ăia cu brânză de la magazinul ăsta de pe colț. Sigur ți-e foame.”
Băietul-tânăr-brunet-și-arătos-cu-a-lui-vioară , în fundal, la capăt de stradă, începe o nouă compoziție, cu răbufnirea unui om care nu are nimic de pierdut.
Nenea-n-scaun-cu-rotile înapoi către Tanti-hand-made:
”Nu. Nu-mi trebuie mâncare. Mă hrănesc mai bine dacă-l ascult pe băiatul ăsta cum cântă. Ascultă-l și tu cu mine.”
Hrana vine din multe părți, să ne-amintim, nu doar din mâncare.
Și restul e tăcere, cum s-ar spune.
Sketch: Aranyossy Gyorgy
