Acum că văzut cum e cu dezvoltarea oraşului, să ne focusăm atenţia asupra ingredientelor arhitecturii bune, cine şi cum contribuie la reuşite şi cum alegem arhitectul potrivit pentru visele noastre.
Aţi proiectat o arenă sportivă care a cunoscut recunoaştere internaţională. Vă felicităm pentru distincţia Architizer, primită la New York în primăvară.
Spuneţi-ne cum facem ca în viitor să apară în oraş şi alte clădiri a căror arhitectură să facă înconjurul lumii?
Nu acesta e scopul. Avem nevoie de arhitectură acasă nu în jurul lumii. Clujul se poate salva în termenii calității spațiului dacă adoptă arhitectură bună în general și nu doar câteva proiecte excepționale, foarte vizibile. Dacă arhitectura clădirilor existente, conservate și bine utilizate ar avea cea mai bună calitate, se poate relansa orașul.
Un muzeu de artă excepțional, câteva palate reabilitate, arhitectură de interior de clasă și plombe de mici dimensiuni dar foarte bine făcute pot schimba destinul general al calității arhitecturii. În absența culturii profunde a clienților nu se poate pune problema de a avea arhitectură excelentă și aceasta nu s-a arătat prea mult încă, în afară de câteva odisee în care arhitecții au avut noroc excepțional sau au reușit pe cont propriu. E o problemă de educație și cultură, care trece prin economie.
Cum să facem? Ștacheta trebuie ridicată cu fiecare proiect. Acum după instalarea crizei toată lumea lasă garda jos, exigența nu e un subiect ci doar profitul. Evitarea falimentului, investiția cu orice preț, atât. Asta se întâmplă programatic, cu acceptarea, ba mai mult orientarea administrațiilor centrale și regionale în acest sens.
De asemenea, studenţii arhitecţi ne-au somat, prin mesajul ultimei ediţii a Zilelor Arhitecturii, să ne depaşim limitele (prin tema crossing borders).
Care credeţi că sunt prejudecăţile care nu ne lasă să avem mai mult curaj în arhitectura locală? (ne referim aici la marea masă a construcţiilor)
Zilele Arhitecturii nu au fost o somație din partea studenților ci o provocare. Zilele arhitecturii au fost întodeauna, și anul acesta la fel o inițiativă studențească și o colaboarare cu arhitecții profesioniști, români și străini. Studenții au experimentat, au avut curaj, dar au colaborat ca de obicei cu arhitecții. E foarte bine așa.
Arhitectura de calitate nu se obține prin curaj ci prin cultură, prezentă la toți cei implicați. Dacă nu există în general, nu apare de regulă, însemnă că lipsește un nivel de cultură și nu e vorba de o prejudecată. Nu e nici responsabilitatea exclusivă a arhitecților și nici doar a clienților publici și privați. Ce trebuie să faci și în cât timp se instalează un alt nivel de cultură generală? Hai să fim realiști! Ceea ce se întâmplă însemnă uzualul și excepțiile. Uzualul este nesatisfăcător, slab, excepțiile uneori remarcabile, dar puține.
Lucrurile par a evolua spre bine, dar românește, doi pași înainte, și câtiva înapoi… și ca să schimonosesc o zicere: uneori, de prea multe ori, românul e prea sărac ca să fie și deștept în ceea ce privește construirea.
Atunci când vi se întâmplă să ajungeţi într-un cartier dezvoltat nearmonios atât urbanistic (să zicem Bună Ziua) cât şi arhitectural, unde vă gândiţi că e veriga cea mai slabă care a facut posibilă starea de fapt … administraţia care a permis, arhitectul care a gândit sau beneficiarul care a comis?
A fost o colaborare perfectă între toți aceștia, de fapt o complicitate în ale superficialității și iresponsabilitătii, toate trecând și prin problema banilor.
Combinația a fost dezastroasă între incultură, lăcomie, sărăcie, prostie, șmecherie și de aceea nu degeaba arhitectura e indicatorul social cel mai evident al oricărei epoci. O să mai avem de mulțumit ani buni celor care au construit comunismul în România.
Ce inţelegeti printr-un arhitect bun? De ce şi dacă, ar trebui să alegem un arhitect bun în detrimentul unuia care practică tariful cel mai scăzut?
Cum poate să discearnă un om fără pregătire în domeniu, dacă are de-a face cu un profesionist?
Un architect bun este unul care reușește șă facă arhitectură bună, simplu. Asta indiferent de ce spune, de cum face, de cât costă. Trebuie să alegi un arhitect bun ca să obții arhitectură bună, dar atenție, arhitectură bună însemnă foarte mult și mai ales adecvare, echilibru între scop și mijloace, mult mai mult decât se vede la sfârșit. E puțină alchimie necesară (sau chiar mai multă), mai ales în condițiile pe care le-am pomenit mai sus.
Cum să faci bine într-un context cu multe ingrediente nefavorabile? Hai să discutăm despre clienți! Să luăm pentru început clientul cultivat, inteligent, care își cunoaște limitele (asta însemnă inteligent). Acesta nu are decât să judece arhitectul după ceea ce a reușit până acum, iar dacă îi este greu, inteligent fiind, poate cere opinia altor persoane de încredere.
Cum îți alegi un medic, un avocat sau cumperi ceva important pe care nu îl poți evalua foarte bine cu propriile resurse? E chiar așa de greu să observe, să te informezi și să ceri sfatul? Clientul care nu se pricepe, dar care simte acest handicap ar trebui să intre într-un dialog foarte deschis și intens și să ceară arhitectului să îl convingă că poate să îl ghideze în condițiile date. Clientul care știe perfect și se pricepe la toate e pierdut, la fel ca mulți clienți instituție, firmă sau corporație, de multe ori prea puternici, prea convinși că dețin pe lângă resursele propriu zise și capacitatea de a le utiliza foarte bine.
Ce mai poate face cineva și este esențial, este să compare soluții și propuneri. Asta însemnă concurs, comparație, selecție pe bază de calitate, care ar fi foarte importantă pentru orice proiect public, dar nelipsită de interes pentru proiecte private.
Există cazuri în care clienți privați au organizat mici concursuri, de obicei doar cu câțiva invitați, restrânse, dar suficient de stimulente pentru participanți și relevante pentru ei ca să decidă prin comparație. Unii ar putea să spună că nu merită să te complici, să suporți costurile financiare sau logistice ale organizării unui concurs, dar dacă te gândești ce dimensiune simbolică are o locuință pentru o familie, care e miza relativă la importanța pentru viața ei a unui astfel de proiect, atunci se justifică pe deplin nevoia de a judeca prin comparție sau măcar apelând la un consultant foarte bun care să te ajute să alegi arhitectul.
Se spune că o casă bună se face cu un arhitect bun dar şi cu un beneficiar pe măsură.
Ce aşteptări ar trebui să aibă unul de la celălalt, astfel încât, rezultanta colaborării să fie o casă, care să dea un plus de valoare vecinătăţii dar şi oraşului?
În primăvara care a trecut am organizat la Timișoara, înainte de Balul arhitecților o masă rotundă cu câțiva clienți ai unor proiecte foarte reușite, de excepție, realizate de acei arhitecți buni de care vorbeam. Scopul a fost exact acela de a înțelege de la ei care sunt secretele unei astfel de colaborări. Am pus și întrebarea legată de așteptări și am primit următoarele răspunsuri: așteptau ca arhitecții să îi înțeleagă, să facă toate eforturile pentru a prinde exact ceea ce își doresc clienții și mai ales să ofere proiectelor lor o valoare imaterială, mult mai mult decât rezolvarea temei.
Cineva a spus foarte frumos că și- a dorit un cămin și nu o casă. I- am întrebat apoi pe acești oameni remarcabili, clienți elevați, culți, speciali, dacă și cât ar plăti pentru o asemenea cerință și au răspuns că la prețul pieței și că arhitectul va primi pe lângă bani și o altfel de recompensă dacă reușește să producă ceva foarte valoros. Am simțit o dezamăgire dureroasă la auzul acestui răspuns și am înțeles că dacă și acești clienți gândesc așa, atunci apariția arhitecturii de calitate va rămâne puternic influențată de șansă și de generozitatea nesustenabilă a acelor arhitecți buni, care nu trăiesc numai din arhitectură și pot suporta cumva acest dezechilibru energetic: să dai mult mai mult decât primești…
