De când sportul s-a mutat tot mai mult din realitatea „dintre blocuri” în realitatea virtuală, un copil care face mișcare alături de prieteni sau familie e o floare tot mai rară. Oameni ca Emilia Cotul luptă însă cu miturile și obiceiurile proaste din alimentația oamenilor și încearcă din postura de antrenor personal să demonstreze că un stil de viață activ și consumul de mâncare sănătoasă sunt lucruri ce ne vin natural. „Să mănânci sănătos nu este scump”, spune Emilia cu privire la un mit cât se poate de românesc, aflat în strânsă legătură cu ideea că implicarea specialiștilor în probleme de lifestyle n-ar fi nimic mai mult decât un moft.
____________________________________________________
Într-o nouă ediție a Interviurilor Sănătoase o avem pe Emilia Cotul, fondatoarea conceptului Personal Traning Studio by Emilia. Alături de colegii ei antrenori, Emilia lucrează în cele două studiouri din Cluj-Napoca cu sute de persoane care au înțeles importanța unui stil de viață sănătos, caracterizat de o alimentație corectă și multă mișcare cu ajutor unor specialiști care nu lasă nimic la voia întâmplării. Am vorbit cu Emilia despre felul în care te poți transforma respectând câteva sfaturi simple, despre importanța unui antrenor-psiholog, despre rolul sportului la vârste fragede, dar și despre alimentație.
Alte interviuri din cadrul campaniei:
- George Florescu, U Cluj: „E important ca părinții și copiii să mănânce împreună și să mănânce sănătos”
- Giordan Watson: „Nu e niciodată prea devreme pentru a începe să mănânci sănătos”
____________________________________________________
Ce înseamnă pentru tine un stil de viață sănătos?
Eu merg pe ideea de echilibru. Dacă măcar 50-60% din ceea ce mănânci este mâncare sănătoasă, este un pas mare, având în vedere ce este pe piață. Mai există partea de motivație și apoi sportul. Nu pretind nimănui să vină zi de zi la sală și la mine nu există mai mult de patru ședințe pe săptămână. Un stil de viață sănătos înseamnă echilibru.
Citește și:
Care este rolul unui antrenor personal și cât de diferit este ce faci tu, în comparație cu orice abonament obișnuit la o sală de fitness?
Antrenorul personal știe cât să întindă coarda, știe ce trebuie să facă cu tine și cum să te abordeze. Într-o sală de fitness -cu care în niciun caz nu am o problemă- faci de capul tău și îți pierzi entuziasmul pentru că te limitezi la niște lucruri fixe. Riști să rămâi într-un punct și să nu mai poți evolua. Trăim într-un mediu în suntem concentrați pe ce avem de făcut la muncă sau în viața de zi cu zi, așa că este foarte greu să te ocupi de documentare pe partea de sport. Până la urmă, rolul antrenorului personal este în primul rând să aibă un impact pe partea psihologică, pentru că mulți vor să slăbească imediat sau să facă lucruri foarte rapid. Pe parcurs îi ajutăm să devină dependenți de starea de bine pe care ți-o dă sportul și devin dependenți de antrenori. Rezonăm cu ei și suntem și noi oameni, fiind în același timp echilibrați.
„Copiii ne iau drept exemple și de aici pornește totul”
Povestește-ne te rog despre această componentă de consiliere și cum funcționează ea?
Mi-am asumat acest rol și este foarte interesant. Nici un client nu intră în studio înainte de a vorbi cu mine. Avem peste 200 de persoane care ne trec pragul și le știm tuturor poveștile, totul fiind confidențial. Avem apoi partea alimentară, care pentru clienți este amuzantă. De multe ori e amuzantă și pentru mine. Nu fac planuri alimentare pentru că am trecut de epoca asta și lumea nu mai are răbdare de așa ceva. De planuri alimentare te ții o lună și apoi te plictisești. Lumea nu mai vrea să audă de supe de varză și diete cu pepeni. Lucrurile funcționează cam așa: 7 zile primesc de la client poze cu ce mănâncă în fiecare zi. Le primesc fără să spun nimic, iar după 7 zile mă implic. Ideea este că așa văd ora la care mănâncă, ce mănâncă și în ce cantități, astfel că pot să îmi dau seama dacă și unde sunt probleme. Încercăm să găsim variante, dar nu dau nici un ultimatum. Folosesc indicații alimentare și îi ofer omului alternative sănătoase pentru ceea ce are de gând să mănânce. Facem „teme” prin care înlocuim dulciurile cu fructe, iar apoi o zi de răsfăț.
„De multe ori se întâmplă să am clienți care nu mai mănâncă o mâncare nesănătoasă pentru că le e groază să îmi trimită apoi poză cu ce au mâncat”
Dacă ar fi să faci o medie a problemelor de alimentație pe care le întâlnești la clienți, care ar fi cele mai frecvente?
Noi avem o cultură culinară pe care trebuie să încercăm să o facem mai sănătoasă. În cele mai multe cazuri, avem două tabere: cei care nu mănâncă absolut deloc și cei care mănâncă foarte mult. Suntem tot mai stresați astăzi și reacția e să nu mai mănânci, după care mănânci foarte mult pentru că îți intră corpul în alertă. Sunt și cei care mănâncă foarte mult, își dau seama că trebuie să slăbească și apoi acest lucru devine un alt factor de stres.
Când vorbim despre alimentație, copiii sunt cel mai adesea victime colaterale. Cum vezi această chestiune și ce rezolvare crezi ca ar putea avea?
Este o problemă imensă aici. Am și familii care vin și de fiecare dată vorbesc separat cu copilul, care spune tot. Tot timpul spun că nu pricep de ce un părinte care vine la sală și vrea să trăiască el sănătos nu face același lucru și în cazul copilului. Este important ca sportul să fie o activitate de familie, pentru că cel mic va înțelege că în acest fel este lăsat să facă ceva ce fac oamenii mari, iar asta îi entuziasmează. În unele cazuri, copiii ajung să îi tragă pe părinți la sală.
Crezi că aici este și o problemă mai profundă, de educație poate?
La grădiniță și la școală sportul nu se face în așa fel încât copilul să iubească sportul. Când intră într-o sală pe bune, descoperă că e chiar interesant și că nu e ca la școală, unde te pui în linie și trebuie să stai în poziție de drepți. Am avut activități cu școli și am avut la studio o clasă de 14 copii de clasa a doua. Am reușit să îi ducem pe linia dorită de noi, dar când intra educatoarea se oprea totul. Am rugat-o pe doamnă să facă o plimbare și să ne lase să facem ce știm. Copiii au devenit imediat mai degajați și chiar ne-au întrebat „Așa se face de fapt sport?!”. Era clar pentru fiecare dintre noi că avem o problemă mare în privința sportului. Când ca profesionist vrei să faci activități în școli, profesorii de educație fizică au impresia că mergi să le furi meseria. Noi îi sfătuim pe părinți să își aducă și copiii, chiar dacă nu vor face toate cele 50 de minute. Important e să le placă, să prindă dragă și să devină o activitate pe care să și-o dorească în mod inconștient.
„Nu cred că am avut vreun client care să nu ajungă până la urmă pe drumul dorit de noi. Pe parcurs, li se pare natural ce se întâmplă și oamenii au impresia că de fapt nu s-a schimbat nimic în stilul lor de viață, până când se uită la haine și la ce cumpără din supermarket”
În condițiile în care sunt mult motive pentru care putem avea probleme de alimentație, cum crezi că poate ajuta un concept precum LifeBox?
Noi, specialiștii, suntem umbra oamenilor. Ei țin cont pentru că învață să aibă încredere în tine. Când ajungi să cunoști pe cineva însă, te poți apropia de acea persoană. Din postura noastră, ar trebui să oferim indicații, nu reguli. Lumea se interesează și vrea să afle și sper că genul acesta de a mânca să devină până la urmă o modă. Este necesar, pentru că am ajuns să cheltuim mulți bani pe sănătate. Eu le-am demonstrat multor clienți că e mai ieftin să trăiești sănătos și bonusul e că nu mai ai de mers la medic. La noi există mitul că mâncarea sănătoasă este scumpă. Nu există așa ceva. În esență, este nevoie de sfatul unui specialist și de expertiza lui, pentru că noi avem din copilărie o cultură culinară nu foarte bună și suntem foarte bulversați din acest punct de vedere. Suntem într-o eră nouă, dar avem multe obiceiuri moștenite din perioada comunistă și asta se vede de exemplu de sărbători. Toți avem nevoie de ajutor.
Vrei să trăiești sănătos, dar nu ai suficient timp pentru a-ți găti? Ai vrea să ai mai multă energie și să mănânci gustos și corect în același timp, dar ți se pare prea complicat? LifeBox vine în sprijinul tău cu un serviciu de mealplan care îți livrează un meniu pentru întreaga zi, adaptat nevoilor tale și realizat de un bucătar profesionist și un medic nutriționist. Pentru a afla mai multe detalii, accesează link-ul de mai jos, intră pe site-ul LifeBox și rămâi aproape de campania #eatsmart în care îți oferim inspirație și sfaturi pentru a trăi mai sănătos chiar începând de astăzi.